ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ETIMÓN s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ETIMÓN, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
etimón s. n., pl. etimoáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ETIMÓN ~oáne n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi. /<fr. étymon
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink