EVRÉU, evrei, s. m. Persoană (de religie mozaică) făcând parte din populația originară prin tradiție din Israelul și Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoană care face parte din populația de bază a actualului stat Israel. – Din sl. evreinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. – Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος. Sec. XVII. Var. din lat. (sec. XIX); și ovrei, din ngr. Ὀβραῖος. – Der. evreică (var. ovreică), s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor); evreesc (var. ovreesc), adj. (ebraic); evreește (var. ovreește), adv. (ca evreii); evreime (var. ovreime), s. f. (totalitatea evreilor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
evréu s. m. (sil. -vreu), art. evréul; pl. evréi, art. evréii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EVRÉU ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Israelului sau este originară din Israel. /<sl. evreinu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIREAȘA-EVRÉULUI s. v. gogoașă, păpălău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VIȚA-EVRÉILOR s. v. lăsnicior.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink