Dex excepție

EXCÉPȚIE, excepții, s. f. 1. Abatere de la regula generală; ceea ce nu se supune normei generale. ◊ Expr. Cu excepția... = afară de... Fără excepție = fără deosebire. 2. Abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 3. Mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând fie la amânarea soluționării acestuia, fie la înlăturarea pretențiilor reclamantului, fără a se intra în examinarea litigiului. – Din fr. exception, lat. exceptio.

EXCÉPȚIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); ceea ce nu este obișnuit, normal. ◊ Cu excepția = afară de...; fără excepție = fără deosebire. 2. Mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. [Gen. -iei, var. escepțiune, excepțiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].

EXCÉPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio)

EXCÉPȚIE s. 1. abatere. (O ~ de la regulă.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)

excépție s. f. (sil. -ți-e), art. excépția (sil. -ți-a), g.-d. art. excépției; pl. excépții, art. excépțiile (sil. -ți-i-)

EXCÉPȚIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) în afară de (cineva sau ceva); exceptând. Fără ~ fără deosebire. De ~ care constituie o excepție; excepțional. 2) jur. Mijloc de apărare fără a examina cauza sau fără a o trimite spre examinare altui organ. [G.-D. excepției; Sil. -ți-e] /<fr. exception, lat. exceptio, ~onis