EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXIGÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi exigent; pretenție, cerință. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXIGÉNȚĂ s. f. faptul de a fi exigent; pretenție, cerință; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EXIGÉNȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. v. cerință. 3. v. conștiinciozitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Exigență ≠ indulgență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
exigénță s. f., g.-d. art. exigénței; pl. exigénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EXIGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter exigent. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; cerință. [G.-D. exigenței] /<fr. exigence, lat. exigentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink