EXUBERÁNȚĂ, exuberanțe, s. f. 1. Însușirea de a fi exuberant; manifestare a acestei însușiri; expansivitate. 2. (Rar) Bogăție, belșug, abundență; varietate. – Din fr. exubérance, lat. exuberantia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXUBERÁNȚĂ f. 1) Comportament care se manifestă prin numeroase demonstrații exterioare. 2) Abundență excesivă; supraabundență. /<fr. exubérance, lat. exuberantia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EXUBERÁNȚĂ s.f. 1. Înflăcărare, vioiciune nemărginită, nemăsurată; euforie. 2. Bogăție, belșug, varietate. [Cf. fr. exubérance, lat. exuberantia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXUBERÁNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă. 2. bogăție, varietate. (< fr. exubérance, lat. exuberantia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EXUBERÁNȚĂ s. expansivitate. (~ unui tânăr.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
exuberánță s. f., g. -d. art. exuberánței; pl. exuberánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink