Dex ezitare

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

EZITÁRE s.f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre. [< ezita].

EZITÁRE s. 1. codeală, codire, fluctuație, îndoială, nehotărâre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ în luarea unei decizii.) 2. v. nesiguranță.

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitării, pl. ezitări

EZITÁ, ezit, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și ...)

ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter. – Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă