Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FÂȘ1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mișcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÂȘ2, fâșuri, s. n. 1. Material impermeabil subțire, folosit pentru confecționarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecționată din acest material. – Din fâș1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÂȘ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foșnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÂȘ s. v. impermeabil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fâș interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
fâș s. n., pl. fâșuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
fîș interj. – Exprimă șuieratul sau fluieratul. – Var. fîșt, interj. (exprimă zgomotul unei mișcări rapide și scurte); fliș, interj. (exprimă șuieratul). Creație expresivă, cf. Pușcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîșîi (var. fîș(f)ăi, fîș(f)îi, fîșcii, foș(f)ăi, fojgăi, foșcălui), vb. (a șuiera, a vibra; a trosni; a mișuna); fîșcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinți); fîșni (var. foșni, foșnăi), vb. (a șuiera); fîșiială (var. fîșîială, fîșneală, foșcăială, fojgăială; fîșiitură, fîșcîitură, foșnitură, foșcăitură), s. f. (trosnet, șuierat); fîșîitor (var. foșnitor, fojgăitor, foșcăitor), adj. (care foșnește); fișcă, s. f. (nuia, bici); fișcăi, vb. (Trans., a șuiera); fîșcău, s. n. (Bucov., iarbă); fiștigoaie, s. f. (trișcă); foșnet, s. n. (șuier, zumzet, trosnet), în loc de foșnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîșneț, adj. (ager; cu sensul de „mîndru” pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiștoc (var. sfiștoc), s. n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fișcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obținut șfichiu, s. n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih „lovitură de bici”; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ „tăietură, secționare”); der. șfichiui, vb. (a biciui, a mușca, a răni); șfichiuială, s. f. (mușcătură). De la var. fliș (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flișcă, s. f. (trișcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreață); frișcă, s. f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă bătută; fată frumoasă, mîndrețe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de „smîntănă bătută”, cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la „fată frumoasă” este firească, prin intermediul noțiunii de „lucru excelent”; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flișcui (var. flișcăi, flișchii), vb. (a șuiera; a biciui); flișcoaie, s. f. (trișcă); fliușcă, s. f. (trișcă; femeie certăreață; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucișare cu germ. Fläschchen „sticluță”; fliușcar, s. m. (bețiv). Cf. fleur, fluștura.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)