Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FÁȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase.Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÁȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsărnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FÁȚĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Față ≠ spate
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
fáță (fețe), s. f.1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de.Față’n față.De față.În față.Pe față.Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s. f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s. f. (solariu, loc însorit); fățare, s. f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s. f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s. f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s. m. (fățuitoare); fățuitoare, s. f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s. f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial. și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fáță s. f., g.-d. art. féței; pl. féțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FÁȚĂ féțe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părți; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ◊ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafețele plane ale unui corp geometric. Fețele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ◊ A-și pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feței] /<lat. facies
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
fáță-n fáță loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
FAȚA-MÂȚEI s. v. sugel alb, tapoșnic, urzică moarță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UMERII FÉȚEI s. pl. v. pomeți, umerii obrajilor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fáță de loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în fáța loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în fáță loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Schimbárea la Fáță s. pr. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)