Dex fabulare

FABULÁRE, fabulări, s. f. Faptul de a fabula. – V. fabula.

fabuláre s. f., pl. fabulări

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.

A FABULÁ ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler

FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler].

FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler)

FABULÁ vb. v. inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui.

fabulá vb., ind. prez. 1 sg. fabuléz, 3 sg. și pl. fabuleáză

ACTA EST FABULA (lat.) piesa a fost jucată! – Formulă care anunța sfârșitul unei reprezentații în teatrul antic. Ultimele cuvinte ale lui August: „Plaudite, acta este fabula!” („Aplaudați, piesa s-a terminat”) și ale lui Rabelais: „Tirez le rideau, la farce este jouée!” („Trageți cortina, comedia s-a sfârșit!”). V. È finita la commedia.

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.

LUPUS IN FABULA (lat.) lupul din fabulă – Terențiu, „Adelphoi”, act. IV, scena 1. Persoană care își face apariția tocmai în momentul când se discută despre ea: vorbești de lup și lupul la ușă.

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.