FABULÁȚIE, fabulații, s. f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulație. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FABULÁȚIE s.f. 1. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, întâmplări imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorică; (p. ext.) povestire cuprinsă într-o operă literară; afabulație. [Gen. -iei, var. fabulațiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FABULÁȚIE s. f. 1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună. 2. povestire alegorică. 3. afabulație. (< fr. fabulation, lat. fabulatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FABULÁȚIE s. v. acțiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fabuláție s. f. (sil. -ți-e), art. fabuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. fabuláției; pl. fabuláții, art. fabuláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FABULÁȚIE ~i f. 1) rar v. AFABULAȚIE. 2) Figură retorică care constă în prezentarea unor fapte imaginare drept reale. /<fr. fabulation, lat. fabulatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink