FACTITÍV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FACTITÍV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
factitív1 adj. m.; f. factitívă, pl. factitíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
FACTITÍV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
factitív adj. m., pl. factitívi; f. sg. factitívă, pl. factitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
factitív s. n., pl. factitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FACTITÍV ~ă ( ~i, ~e) și substantival : Verb ~ verb tranzitiv, care arată că subiectul determină pe cineva să realizeze acțiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FACTITÍVĂ adj. f. v. factitiv1.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink