FAN, fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FAN s.m. (Anglicism) Tânăr admirator al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz v. aligator (2) [în DN]. [< it., fr., engl. fan < engl. fanatic].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FAN1 s. m. admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz sau rock. (< engl., fr. fan)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
-FÁN2, -FANÍE elem. „apariție, strălucire, transparență”. (< fr. -phan, -phanie, cf. gr. phainein, a apărea)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fan, fánuri, s.n. (înv.) cutie de lanternă, de felinar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
fan s. m., pl. fani
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FAN ~i m. Admirator pasionat al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. /<engl., fr. fan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÂN ~uri n. Nutreț din iarbă cosită și uscată. ◊ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FÂN s. v. firuță, șovar-de-munte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roșățea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FÂNUL-CÂINELUI s. v. roșățea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLOAREA-FÂNULUI s. v. firuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fîn (fînuri), s. n. – 1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fân s. n., pl. fânuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink