FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FANFÁRĂ s.f. Formație muzicală compusă din instrumente de suflat și de percuție. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat și de percuție; arie executată din instrumente de alamă. [Var. famfară s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție. ◊ muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă. 2. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă. ◊ semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FANFÁRĂ s. muzică, (rar) capelă. (În parc cânta ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fanfáră s. f., g.-d. art fanfárei; pl. fanfáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FANFÁRĂ ~e f. 1) Orchestră constând din interpreți care cântă la instrumente de suflat și de percuție. 2) Piesă muzicală executată de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink