Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: fată (substantiv feminin) , făta (verb tranzitiv)   
FÁTĂ, fete, s. f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ◊ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat și care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinții) Fiică. – Lat. feta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fátă (féte), s. f.1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUSUIOCUL-FÉTELOR s. v. calomfir.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CINSTEA-FÉTEI s. v. rușinea-fetei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DRAGOSTEA-FÉTEI s. v. silur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FATA-MÁRE s. v. lebăda.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FATA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FĂTÁ vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂRUL-FÉTEI s. v. părul-maicii-domnului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PERCICA-FÉTEI s. v. părul-fetei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STEAUA-FÉTEI s. v. steluță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STELUȚA-FÉTEI s. v. răcovină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rușínea-fételor (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)