Dex feți

fețí, fețésc, vb. IV (reg.) 1. a colora, a vopsi; a sulemeni. 2. a ciopli lemnul din pădure în două sau patru fețe.

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

FĂT feți m. 1) (la om și la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viață, din momentul când începe să se miște și până la naștere; fetus. 2) poet. Persoană de s*x masculin, luată în raport cu părinții săi; băiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal în poveștile românești, înzestrat cu cele mai alese calități fizice și morale. /<lat. fetus

făt-frumós (tânăr frumos) s. m., pl. feți-frumóși

Făt-Frumós (personaj) s. propriu m.

FĂT s. v. fetus.

FĂT s. v. băiat, cântăreț, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, țârcovnic.

făt (féți), s. m. – 1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. Lat. fĕtus (Pușcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 și 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) „miel”, fr. (faon). Cf. și fată, făta, fecior. Sensul 3 este înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca făt logofăt „copil minune”, Făt-Frumos. Cf. flăcău.

făt s. m., pl. feți

făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feți-frumóși

Făt-Frumós s. pr. m.

făt-logofăt s. m., pl. feți-logoféți