FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară1, văpaie; flamă. ◊ Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. 2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [Pl. și: flacări, flacăre] – Lat. *flaccula (= facula).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FLÁCĂRĂ s. pară, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLÁCĂRĂ s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
flácără s. f., g.-d. art. flăcării; pl. flăcări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLÁCĂRĂ flăcări f. 1) Masă de gaze arzânde care se ridică în sus de la un corp aprins, degajând căldură și lumină. 2) Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forțe însuflețitoare. [G.-D. flăcării] /<lat. flaccula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink