FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fluór s. n., simb. F
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLUÓR (‹ fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219ºC, p. t. -188,1ºC), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink