Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: flutura (verb tranzitiv) , fluturare (substantiv feminin)   
FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FLUTURÁRE s. v. fâlfâit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fluturáre s. f., g.-d. art. fluturării; pl. fluturări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fluturá (flútur, fluturát), vb.1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. și pl. flútură
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flútură-vânt s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture de mătáse s. m. + prep. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture de várză s. m. + prep. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture-álb s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture-róșu s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)