Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: fonetic (adjectiv) , fonetică (substantiv feminin)   
FONÉTICĂ f. 1) Totalitate a sunetelor dintr-o limbă și particularitățile lor acustice și articulatorii; structura sonoră a unei limbi. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor unei limbi. /<fr. phonétique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FONÉTICĂ s.f. Disciplină care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi. [< fr. phonétique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FONÉTICĂ s. (înv.) fonologie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fonétică s. f., g.-d. art. fonéticii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FONÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de fonetică; propriu foneticii. Studiu ~. ◊ Ortografie ~că ortografie care are la bază principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. 2) Care ține de sunetele limbii; propriu sunetelor limbii. Transcriere ~că. /<fr. phonétique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FONÉTIC, -Ă adj. Referitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. [< fr. phonétique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FONÉTIC, -Ă I. adj. referitor la sunetele limbii, la fonetică. ♦ ortografie ~ă = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. II. s. f. ramură a lingvisticii care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi. ♦ ~ă funcțională = fonologie. (< fr. phonétique, gr. phonetikos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fonétic adj. m., pl. fonétici; f. sg. fonétică, pl. fonétice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)