FONOTÉCĂ, fonoteci, s. f. 1. Colecție de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc., care se folosește la sonorizarea unor producții artistice (în cinematografie, televiziune, etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o astfel de colecție. – Din fr. phonothèque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FONOTÉCĂ s.f. 1. Colecție de înregistrări sonore (efectuate pe disc, pe bandă de magnetofon etc.). 2. Mobilă sau încăpere special amenajată în care se păstrează o astfel de colecție. [< fr. phonothèque, cf. gr. phone – sunet, theke – dulap].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FONOTÉCĂ s. f. arhivă de înregistrări sonore (pe discuri, pe benzi). (< fr. phonothèque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fonotécă s. f., g.-d. art. fonotécii; pl. fonotéci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FONOTÉCĂ ~ci f. 1) Colecție de înregistrări sonore pe discuri sau pe benzi magnetice. 2) Local special amenajat, unde este depozitată o astfel de colecție. /<fr. phonotheque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink