Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: forța (verb tranzitiv) , forțare (substantiv feminin)   
FORȚÁRE, forțări, s. f. Acțiunea de a (se) forța și rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FORȚÁRE s.f. Acțiunea de a forța și rezultatul ei; silire; spargere, stricare. [< forța].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FORȚÁRE s. 1. v. constrângere. 2. v. strădanie. 3. spar-gere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
forțáre s. f., g.-d. art. forțării; pl. forțări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE FORȚÁ mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FORȚÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforța, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câștige bunăvoința.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
forțá vb., ind. prez. 1 sg. forțéz, 3 sg. și pl. forțeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
gram-fórță s. n., pl. grame-fórță; simb. gf
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
tónă-fórță s. f., pl. tóne-fórță; simb. tf
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)