Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: forfeca (verb tranzitiv) , forfecare (substantiv feminin)   
FORFECÁRE, forfecări, s. f. Acțiunea de a forfeca și rezultatul ei; forfecătură. 2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. – V. forfeca
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FORFECÁRE s. forfecătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
forfecáre s. f., g.-d. art. forfecării; pl. forfecări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FORFECÁ, foárfec, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele sau alt obiect tăios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni – Din lat. forficare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FORFECÁ foárfec 1. tranz. 1) A tăia cu foarfecele (sau cu un alt instrument ascuțit). ~ hârtia. 2) fig. (opere, persoane etc.) A supune unei critici acerbe. ~ un articol. 2. intranz. A vorbi mult (îndrugând minciuni, clevetind pe cineva). /<lat. forficare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE FORFECÁ mă foárfec intranz. A face (concomitent) schimb de critici aspre (cu cineva). /<lat. forficare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
forfecá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. foárfecă, 1 pl. forfecăm; conj. prez. 3 sg. și pl. foárfece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)