Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FORMÁȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marș sau luptă. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiúne s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FORMÁȚIE s.f. 1. Întocmire, alcătuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarța Pământului depuse într-o anumită perioadă geologică. 2. Formație social-economică = categorie ce desemnează o treaptă istorică determinată a dezvoltării societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestora și o suprastructură generată de aceste relații. 3. Așezare, dispozitiv al unei unități militare în vederea unei acțiuni. 4. Ansamblu, echipă. 5. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formațiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FORMÁȚIE s. f. 1. întocmire, organizare; constituire. 2. cuvânt format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipă, colectiv. 4. combinație de cifre, figuri sau poziții la unele jocuri (loto, șah etc.). 5. pregătire într-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FORMÁȚIE s. 1. alcătuire, compunere, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~ ...) 2. v. ansamblu. 3. v. echipă. 4. pregătire. (De ~ clasică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
formáție (alcătuire, echipă, combinație) s. f. (sil. -ți-e), art. formáția (sil. -ți-a), g.-d. art. formáției; pl. formáții, art. formáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FORMÁȚIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor ființe sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unități militare. ~ de marș. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinație de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Îmbinare de elemente genetic legate între ele (prin comunitatea condițiilor de apariție). ◊ ~ social-economică treaptă istorică a dezvoltării societății. ~ geologică complex de roci alcătuite într-o anumită perioadă geologică. [Art. formația; G.-D. formației; Sil. -ți-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)