FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. [Acc. și fosfór] – Din fr. phosphore.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÓSFOR n. Nemetal, care prezintă mai multe stări alotropice, aflat în natură în compuși și având diferite întrebuințări. ◊ ~ alb substanță albă sau galbenă, moale ca ceara, translucidă, foarte inflamabilă, toxică, luminescentă. ~ roșu praf amorf, roșu sau cafeniu-închis, puțin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÓSFOR s.n. Element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. [< fr. phosphore, cf. gr. phos – lumină, phoros – purtător].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FÓSFOR1 s. n. element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. (< fr. phosphore)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FOSFOR2(O)- elem. fosf(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FÓSFOR s. (FIZ.) luminofor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fósfor s. n., simb. P
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FÓSFOR (‹ fr. {i}; {s} gr. phosphoros „purtător de lumină”) s. n. Element chimic (P; nr. at. 15, m. at. 30,974). Funcționează în combinații în stările de valență 3 și 5. Se găsește în natură, mai ales sub formă de fosfați (principalul mineral este apatitul), în organismul animal (oase, nervi, u***ă), în guano și în soluri fertile. Prezintă mai multe modificații alotropice. ◊ F. alb, masă albă, uneori gălbuie, moale ca ceara (p. t. 44ºC, p. f. 287ºC), solubil în sulfură de carbon, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, inflamabil, fosforescent; se păstrează sub apă; luminează în întuneric. ◊ F. roșu, modificație alotropică stabilă, netoxică, folosită la fabricarea chibriturilor. F. a fost descoperit de alchimistul H. Brand în 1669.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
Fosfor = Phosphorus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman | Permalink