Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊ Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă. A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. și frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ține calul de ~.) 2. hăț. (Strânge ~l.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frâu s. n., art. frâul; (parte a hamului) pl. frâie (sil. frâ-ie), (conducere politică) pl. frâie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÂU ~ie n. Element de harnașament constând dintr-un complex de curele, care, împreună cu zăbala, se îmbracă pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ◊ A da cuiva ~ liber a lăsa pe cineva să procedeze după cum îi dictează conștiința. A ține în ~ a) a tempera acțiunile cuiva; b) a împiedica (pe cineva) să se manifeste. /<lat. frenum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
frîu (-îne), s. n. – Totalitatea curelelor care se pun pe capul și la gura unui cal pentru a-l putea mîna. Mr. frănu, fărnu, megl. frǫn. Lat. frēnum (Pușcariu 655; Candrea-Dens., 652; REW 3496; Philippide, II, 643; DAR), cf. alb. frë (pl. freni), it., sp. freno, fr. frein, prov., cat. fre, port. freo. Pl. (înv.) frînă (sec. XVI), sună și frîie și frîuri. Tratamentul lui n este neclar, cf. și brîu, pl. brîne și grîu, pl. grîne. Der. frînă (-ne), s. f. (frîu), refăcut după pl., pe baza fr. frein; frînar, s. n. (muncitor feroviar care manevrează frîna de mînă); înfrîna (var. frina), vb. (a pune frînă; a încetini, a modera; a se reține, a se domina); neînfrînat, adj. (care nu se înfrînează); înfrînător, adj. (moderat); desfrîna, vb. (a se destrăbăla; a corupe; a vicia; a se prostitua). După Pușcariu 943, Candrea-Dens., 654 și REW 4411 înfrîna reprezintă un lat. *infrēnāre.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)