Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: frige (verb tranzitiv) , fript (adjectiv)   
FRIPT, -Ă, fripți, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gătit prin expunere directă la acțiunea focului; p. ext. prăjit. ◊ Expr. A mânca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necăji pe cineva (zi de zi); a hărțui, a șicana. 2. Adj. (Despre ființe) Ars, rănit prin acțiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S. f. art. Numele unui joc de copii în care unul dintre jucători încearcă să lovească peste palme pe celălalt, iar acesta și le ferește în ultimul moment. – V. frige.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRIPT adj. v. prăjit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FRÍGE frig 1. tranz. 1) (alimente, în special carne sau pește) A prepara prin supunere la acțiunea focului (în tigaie, în ceaun, la grătar, în frigare). 2) (ființe sau părți ale corpului) A face să suporte o durere fizică (prin ceva fierbinte). 3) A face să se frigă. 2. intranz. (surse de căldură) A emana radiații fierbinți; a răspândi căldură foarte mare; a arde; a dogori; a parjoli; a pârli; a păli. Soarele frige. /<lat. frigere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE FRÍGE mă frig intranz. 1) (despre ființe) A-și cauza o durere acută (cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte). 2) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se arde; a se pârli. /<lat. frigere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRÍPTĂ f. adj. : De-a fripta joc de copii în care un jucător trebuie să lovească peste mâini pe altul, care încearcă să le retragă cât mai repede. /v. a frige
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRÍGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÍGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRIGE-LÍNTE s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fríge (fríg, frípt), vb.1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaș. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripșu, friptă; megl. frig, friș, fris. Lat. frῑgĕre (Pușcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s. f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s. f. (carne tăiată în bucăți mici și friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorință); frigătoare, s. f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s. f. (Trans., Banat, arșiță, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s. f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 și DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură și frῑxūrafr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s. m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s. n. (politică a propriului interes).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fríge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigând; part. fript
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
fríge-línte s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
frípta s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
máțe-frípte s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar și alte alimente, prin expunere directă la radiații calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăți de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proțap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinși, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)