Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FRÚNTE, frunți, s. f. 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). ◊ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Lat. frons, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÚNTE s. 1. cap. 2. cap. (În ~ bucatelor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÚNTE s. v. cap, elită.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frúnte (frúnți), s. f.1. Partea superioară a feței. – 2. Partea superioară, cap. – 3. Parte anterioară. – 4. Parte eminentă, cremă, elită. – Mr. frămte, frînte, megl. frînte, frunti, istr. frunte. Lat. frons, frontem (Pușcariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), cf. it., port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; cf. și dubletul front. Der. fruntar, s. n. (scîndură care acoperă roata morii de grîu; legătură pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 658, direct din lat. *frontārium; după Pascu, Beiträge, 16, REW 3534 și DAR, din lat. frontāle); fruntarie, s. f. (înv., frontieră), cuvînt artificial, copiat după fr. frontière; fruntaș, s. m. (persoană importantă; caporal); fruntășie, s. f. (faptul de a fi fruntaș); fruntășime, s. f. (adunare de fruntași); frunțiș, adv. (direct; public); fruntos, adj. (cu fruntea mare); înfrunta, vb. (a arunca în față; a dojeni; a face un afront, a sfida), menționat din sec. XVII, der. cu pref. în- (după Candrea-Dens., 661, și DAR, direct din lat. *infrontāre, ipoteză puțin probabilă); înfrunt, s. n. (înv., afront), creație artificială de Negruzzi, pe baza fr. *affront; înfruntăciune, s. f. (înv., dojenire); înfruntător, adj. (violent, aspru); înfrunți, vb. (a începe, a tăia prima bucată); înfrunțeală, s. f. (acțiunea de a tăia prima bucată); sfruntat, adj. (obraznic, îndrăzneț, insolent), pe baza fr. effronté. – Din rom. provine rut. fruntaš „stăpîn” (Candrea, Elemente, 402). Cf. front, fruncea.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
frúnte s. f., g.-d. art. frúnții; pl. frúnți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÚNTE ~ți f. 1) Partea din față a capului situată deasupra ochilor. 2) fig. mai ales art. Partea mai de valoare, mai de calitate; cremă. ◊ De ~ de vază; important. [G.-D. frunții] /<lat. frons, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MOALELE-FRÚNȚII s. v. tâmplă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
alivanti pour toujours și să mă pupi în cur! / în frunte! expr. (glum. vulg.) la revedere!
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a trăi din sudoarea frunții expr. a-și câștiga existența prin muncă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
cu moț în frunte expr. (iron.) grozav, nemaipomenit; superior.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
frunte înaltă expr. (iron.) chelie.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro)