Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÚNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frúnză (frúnze), s. f.1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. Lat. frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der. frunzar, s. n. (desiș, umbrar); frunzar, s. m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s. m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paște rupînd vîrful crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s. f. (frunziș); frunziș (var. frunzet), s. n. (mulțime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe și dese); frunzișoară, s. f. (dim. de la frunză; aril de nucșoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s. n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
frúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÚNZĂ ~e f. Organ al plantelor superioare, format dintr-o lamă verde (limb), care se leagă de ramură printr-o codiță (pețiol). ~ de stejar. ◊ ~ verde început caracteristic al unor cântece populare. [G.-D. frunzei] /<lat. frondea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRUNZA-CÉREI s. v. brădiș, cosor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZA-TĂIETÚRII s. v. vindecea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuță, usturoiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZĂ-LÁTĂ s. v. iris, stânjen, stânjenel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRUNZE-DE-PIÁTRĂ s. pl. v. spanac-porcesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)