Dex frunză

FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

FRÚNZĂ s. (BOT.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu ~ verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.

frúnză (frúnze), s. f. – 1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. Lat. frōndia (Pușcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça și ngr. φρουνζάτον „pergolă”. Der. frunzar, s. n. (desiș, umbrar); frunzar, s. m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s. m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paște rupînd vîrful crengilor; a ronțăi, a crănțăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s. f. (frunziș); frunziș (var. frunzet), s. n. (mulțime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe și dese); frunzișoară, s. f. (dim. de la frunză; aril de nucșoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Pușcariu 854 și Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s. n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).

frúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnze

FRÚNZĂ ~e f. Organ al plantelor superioare, format dintr-o lamă verde (limb), care se leagă de ramură printr-o codiță (pețiol). ~ de stejar. ◊ ~ verde început caracteristic al unor cântece populare. [G.-D. frunzei] /<lat. frondea

FRUNZA-CÉREI s. v. brădiș, cosor.

FRUNZA-TĂIETÚRII s. v. vindecea.

FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuță, usturoiță.

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.

FRUNZĂ-LÁTĂ s. v. iris, stânjen, stânjenel.

FRUNZE-DE-PIÁTRĂ s. pl. v. spanac-porcesc.

frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă