FRÂNGHÍE1, frânghii, s. f. Fir lung și gros făcut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum și din fibre sintetice, răsucite una în jurul alteia; funie. [Acc. și: (reg.) frấnghie] – Lat. fimbria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÂNGHÍE2 s. f. v. frenghie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÂNGHÍE s. funie, (pop.) ștreang, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan, (Transilv. și Maram.) șpargă, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștric, (înv.) ață, (arg.) tău. (A legat ceva cu o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÂNGHÍE s. v. brâu, canaf, cingătoare, ciucure.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frânghíe s. f., art. frânghía, g.-d. art. frânghíei; pl. frânghíi, art. frânghíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÂNGHÍE ~i f. Sfoară groasă confecționată prin răsucirea mai multor fire unul în jurul altuia; funie. [G.-D. frânghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. fimbria
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
frînghíe (-íi), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centură, cingătoare. – 3. (Olt.) Scul de lînă. – 4. Sfoară. – Var. frîmbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Pușcariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. După Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteză care ni se pare insuficientă. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. frînghier, s. m. (persoană care face sau vinde frînghii); frînghierit, s. n. (totalitatea frînghiilor necesare la pescuit); frînghiuță, s. f. (dim. de la frînghie; plantă, Funaria hygrometrica); frînguială, s. f. (Trans., lovire, crăpare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink