Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: fugă (substantiv feminin) , fugi (verb)   
FÚGĂ1, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÚGĂ2, fugi, s. f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FÚGĂ s.f. Compoziție muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FÚGĂ s. f. compoziție muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FÚGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (S-o ții tot într-o ~.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fúgă (fúgi), s. f.1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga.Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fúgă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori) 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (=fugere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A FUGÍ fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel și chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relații. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deținuți) A scăpa prin fugă (și pe ascuns); a evada. ~ din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÚGĂ1 fugi f. 1) Deplasare grăbită și cu pași mari. ◊ Din (sau în) ~ a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită și pe furiș dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FÚGĂ2 fugi f. Compoziție muzicală polifonică, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluată pe rând și dezvoltată după legile contrapunctului. /<it. fuga
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăși, a o șterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a dispărea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o șterge. (~ din fața mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fugí (fúg, fugít), vb.1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Pușcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fugí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)