Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și periat, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
fuiór (fuioáre), s. n.1. Mănunchi de cînepă sau de lînă gata de tors. – 2. Cînepă în general. – Mr., megl. ful’or. Origine incertă. Probabil din lat. fŏliola, dim. de la fŏlium „foaie”. Rezultatul normal, fuioară, conservat în Mold., a fost înlocuit de un sing. analogic, format pe baza pl. Semantismul pare a se explica, fie prin forma caracteristică a sculului sau fuiorului, fie prin sensul de „ghirlandă” atestat pentru lat. folia, cf. sp. copo. Această ipoteză pare de preferat der. din lat. *folliolus, de la follis (Pușcariu 664 și Conv. lit., XXXV, 821; Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Candrea-Dens., 616; Pascu, I, 86; REW 3421; DAR; Densusianu, GS, II, 317; Rosetti, I, 167), al cărui semantism este dificil de explicat, cel puțin tot atît cît cel al ipotezei anterioare. Scriban propune *fŭnĭolus, în loc de fŭnĭcŭlus, care ar lăsa fără explicație formele dialectale.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
fuiór s. n. (sil. fu-ior), pl. fuioáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FUIÓR ~oáre n. 1) Mănunchi de fibre (de cânepă, de in), pregătit a fi tors. 2) rar Pânză de cânepă sau de in. [Sil. fu-ior] / Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)