Dex furnicare

FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica.

FURNICÁRE s. v. forfotă.

furnicáre s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.

FURNICÁR¹, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.

A FURNICÁ pers. 3. furnícă 1. intranz. (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a foșni; a roi. ◊ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzație neplăcută de mâncărime sau înțepare a pielii. /<lat. formicare

FURNICÁR¹ ~e n. 1) Movilă mică de pământ în care trăiește o colonie de furnici; mușuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movilă. 3) fig. Mulțime de oameni sau de animale care mișună. /<lat. formicarius

FURNICÁ vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICÁR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.

FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.

furnicá vb., ind. prez. 3 sg. furnícă

furnicár (mușuroi) s. n., pl. furnicáre