FĂRÂMÉLE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FĂRÂMĂ ĕ f. 1) Bucată mică rămasă dintr-un întreg (după ce s-a sfarâmat, s-a rupt etc.). 2) fig. Parte minimală din ceva; strop; dram; picătură; pic. O ~ de nădejde. /cf. alb. thërrime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FĂRÂMĂ s. 1. v. bucățică. 2. v. firimitură. 3. v. pic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fărâmă s.f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink