FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -lor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FĂȚUITÓR s. v. rindea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
fățuitór (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fățuitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
fățuitór (unealtă) s. n. (sil. -țu-i), pl. fățuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FĂȚUITÓR ~oáre n. 1) Unealtă de tâmplărie, de forma unei rindele, cu care se fățuiesc scândurile sau piesele de lemn. 2) Cuțit puțin curbat, cu două manere, folosit la fățuirea manuală a pieselor din lemn. /a fățui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FĂȚUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în operații de fățuire. /a fățui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
fățuitoáre (persoană) s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. fățuitoárei; pl. fățuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink