Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: gâdila (verb tranzitiv) , gâdilat (adjectiv)   
GÂDILÁT s. n. Gâdilare. – V. gâdila.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÂDILÁT s. v. gâdilare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gâdilát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri ușoare cu vârful degetelor pe anumite părți ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzație specifică, de obicei însoțită de râs, prin excitarea nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile ușoare cu vârful degetelor a anumitor părți ale corpului, reacționând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
gîdilá (gấdil, gâdilát), vb.1. A produce, prin atingeri ușoare, o senzație care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (și Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicații: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluș (var. gîdiluș), s. n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s. f. (acțiunea de a gîdila); gîdilici s. n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s. m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. și pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva) expr. 1. a da o veste bună (cuiva). 2. a linguși (pe cineva).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
gâdila, gâdil v. r. 1. (d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul 2. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
gâdila, gâdil v. r. 1. (d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul. 2. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2017 DEX online (http://dexonline.ro)