GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s. n.] – Din tc. g****n.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GĂITÁN s. v. brandenburg.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
găitán (găitáne), s. n. – Șiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. Tc. kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s. m. (negustor de găitane); găitănărie, s. f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
găitán s. n. (sil. gă-i-), pl. găitáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GĂITÁN ~e n. Sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; șnur; brandenburg; șiret. [Sil. gă-i-] /<turc. g****n
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink