Dex gând

GÂND, gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.

GÂND s. 1. v. minte. 2. v. concepție. 3. v. închipuire. 4. v. intenție.

GÂND s. v. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă.

gând s. n., pl. gânduri

GÂND ~uri n. 1) Rezultat al procesului de gândire; idee; cuget. ◊ Ca ~ul foarte repede. A-l frământa (sau a-l apăsa) pe cineva ~ul a fi obsedat de un gând. 2) Concentrare a activității psihicului asupra unui lucru; meditare; gândire. ◊ A sta dus pe ~uri (a cădea pe ~uri) a medita la ceva. A sta la ~uri a șovăi. A pune (pe cineva) pe ~uri a îngrijora. Nici cu ~ul fără a bănui ceva; pe neașteptate. 3) Loc unde se produce gândirea; minte; memorie. ◊ A-i da (sau a-i veni, a-i trece) în (sau prin) ~ a-i veni brusc o idee. În ~ fără a rosti cuvintele în voce. 4) Pornire interioară conștientă însoțită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); intenție. ◊ A-și pune în (sau de) ~ a hotărî. A pune ~ rău (cuiva) a avea intenții rele față de cineva. A fi într-un ~ cu cineva a avea aceleași dorințe. A-l paște un ~ a-l preocupa o idee. 5) Considerație a unei persoane (despre cineva sau ceva); punct de vedere particular; judecată; părere; opinie. Ce ~uri ai despre aceasta? 6) Senzație de satisfacere a gustului; voie; chef; plăcere; plac. /<ung. gond

gînd (gấnduri), s. n. – 1. Idee. – 2. Meditație, reflecție. – 3. Preocupare, grijă. – 4. Opinie, părere. – 5. Intenție, hotărîre. – 6. Spirit, inteligență. Mag. gond (Cihac, II, 500; Gáldi, Dict., 90; DAR). Sec. XVII. – Der. gîndi, vb. (a se gîndi, a medita, a reflecta; a fi de părere, a considera, a avea intenția, a-și propune); gîndire, s. f. (gînd, idee; reflecție); negîndire, s. f. (înv., lipsă de gîndire); gînditor, adj. (meditativ, preocupat); gîndului, vb. (a gîndi), în Mold., rar, direct din mag. gondolni; îngîndura, vb. (a pune pe gînduri, a îngrijora).