Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. și intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din fr. garantir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GARANTÁ vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr. garantir, it. garantire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GARANTÁ vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr. garantir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GARANTÁ vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
garantá vb., ind. prez. 1 sg. garantéz, 3 sg. și pl. garanteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GARÁNT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană sau instituție care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva. – Din fr. garant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GARÁNȚĂ, garanțe, s. f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GARANTÁ ~éz 1. tranz. 1) A asigura în calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garanție; a asigura. 3) A lua pe răspundere proprie. 4) A răspunde de calitate și de funcționare bună. 2. intranz. A răspunde de plata unei datorii făcute de altă persoană. /<fr. garantir
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GARÁNT ~ți m. Persoană sau instituție care dă o garanție. /<fr. garant.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GARÁNȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, păroasă, având frunze lunguiețe, dispuse în jurul fiecărui nod, flori gălbui și fructe mici, cărnoase, negre, din ale cărei rădăcini se extrage o substanță colorantă roșie, folosită în industria textilă; roibă. /<fr. garance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GARÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GARÁNȚĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe-gălbui dispuse în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie folosită pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roibă. [< fr. garance, it. garanza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GARÁNT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GARÁNȚĂ s. f. plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie, pentru vopsitul fibrelor textile; roibă. (< fr. garance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GARÁNT s. v. cauțiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GARÁNȚĂ s. v. roibă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
garánt s. m., pl. garánți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
garánță s. f., pl. garánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
garánță s. f., g.-d. art. garánței; pl. garánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GARANTÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertății), a unui drept (ex. a dreptului la muncă, a dreptului de apărare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligații, prin constituirea unei garanții reale (gaj, ipotecă) sau per¬sonale (fidejusiune / cauțiune). 3. A răspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei ființe, de autenticitatea unei afirmații.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
GARÁNT (< fr.) s. m. (Dr.) Persoană care dă o garanție (care garantează).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)