GEÁNĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene (sau geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă. A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși. 2. (înv.) Pleoapă (a ochiului). 3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. – Lat. genna (= gena „obraz, pleoapă”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GEÁNĂ s. v. pleoapă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
geánă (géne), s. f. – 1. (Înv.) Pleoapă. – 2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. – 3. Zare, orizont. – 4. (Interj., Arg.) Atenție, păzea, șase! – Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *gēnna, insuficient explicată (influența lui cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui pinna, după Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 682 și DAR; cf. Pușcariu 702; REW 3727), cf. calabr. yena „mal, margine”, prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (cf. ALR, I, 20). Pentru semantism, cf. Iordan, BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu gini „a observa” (după Graur 155, din țig. ğene, pl. de la ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). – Der. genat, adj. (cu gene lungi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
geánă s. f., g.-d. art génei; pl. géne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GEÁNĂ géne f. 1) Fir de păr de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fâșie luminoasă; dungă de lumină (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). ◊ În ~a zilei în zorii zilei; dis-de-dimineață. [G.-D. genei] /<lat. genna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink