GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GÉNIU1 s.n. I. 1. Talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană care are asemenea calități. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, ființă supranaturală (bună sau rea) care în credințele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GÉNIU2 s.n. Specialitate militară, armă care se ocupă cu lucrări de fortificații, cu construirea de poduri etc.; trupele care fac parte din această armă. [Pron. -niu. / < fr. génie, cf. it. genio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
Geniu ≠ mediocritate, imbecil, nebunie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
géniu (génii), s. n. – 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s. n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingénieux.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
géniu s. n. [-niu pron. -niu], art. géniul; pl. génii, art. géniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GÉNIU1 ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite. ◊ De ~ genial. 2) Persoană care posedă asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trăsături distinctive care formează esența unui lucru sau a unei ființe. ~ul creației populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate în executarea unor lucrări tehnice (poduri, fortificații etc.). /<lat. genius, fr. génie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GÉNIU2 ~i m. mit. Ființă supranaturală care se crede că influențează asupra destinului cuiva; spirit protector. /lat. genius, fr. génie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink