GENÚNE, genuni, s. f. (Livr.) Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GENÚNE s. v. abis, adânc, mare, prăpastie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
genúne (genúni), s. f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. 3. Prăpastie. – 4. (Înv.) Mulțime, puzderie. – Var. genună, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla „mare, albastrul mării” (var. geroe se explică prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristică, albastră-verzuie, a alinăturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metaforă, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude încă în Trans. de Nord; genune se datorează unei asimilări sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI și a fost reactualizat poetic de Eminescu. – După Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteză puțin probabilă. Candrea-Dens., 924, propunea lat. *gironem „vîrtej”, cf. REW 3938 și DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
genúne s. f., g.-d. art. genúnii; pl. genúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GENÚNE ~i f. livr. Adâncime foarte mare; prăpastie; abis; neant. /<lat. gyro, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink