Dex germinare

GERMINÁRE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; încolțire. – V. germina.

GERMINÁRE s.f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; germinație. [< germina].

GERMINÁRE s. f. 1. acțiunea de a germina. 2. operație de preparare, în germinator, a semințelor de cereale din care se fabrică berea, alcoolul etc. (< germina)

GERMINÁRE s. v. germinație.

germináre s. f., g.-d. art. germinării; pl. germinări

GERMINÁ, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. – Din lat. germinare.

A GERMINÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre semințe, tuberculi, bulbi, plante) A da germen; a începe un ciclu nou de vegetație; a încolți. 2) (despre organe sau materii organice) A trece de la o stare latentă sau embrionară la viața activă. /<lat. germinare

GERMINÁ vb. I. intr. A încolți, a începe să se dezvolte. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. [P.i. 3 -nează. / < lat., it. germinare].

GERMINÁ vb. intr. a încolți, a începe să se dezvolte. ◊ (despre o materie organică sau un organ) a trece de la viața latentă sau embrionară la cea activă. (< lat., it. germinare)

GERMINÁ vb. (BOT.) a ieși, a încolți, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)

germiná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. germineáză