Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam. și peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GHIFTUÍT adj. v. îmbuibat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Ghiftuit ≠ hămesit, lihnit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A GHIFTUÍ ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ghiftuí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink