GHILIMÉLE s. f. pl. Semn de punctuație în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de instituții, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic) special sau asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt; semnele citării. [Var.: ghileméle, (rar) ghiliméte s. f. pl.] – Din fr. guillemets.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GHILIMÉLE f. pl. Semn de punctuație constând din două virgule sau două unghiuri mici, care izolează un cuvânt sau un grup de cuvinte cu un anumit sens, vorbirea directă, un citat sau un titlu; semnele citării. /<fr. guillemets
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GHILIMÉLE s.f.pl. Semne tipografice în forma a două virgule alăturate („” sau « »), întrebuințate pentru a scoate în evidență citate, titluri etc; semnele citării. [Var. ghilemele, ghilemete, ghilimete s.f.pl. / < fr. guillemets].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GHILIMÉLE s. f. pl. semne de punctuație („” sau ‹‹ ››) pentru a scoate în evidență citate, titluri, vorbirea directă etc.; semnele citării. (< fr. guillemets)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GHILIMÉLE s. pl. (LINGV.) semnele citării (pl.), (înv.) aducătoare, semnul aducerii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ghiliméle s. f. pl. – Semn de punctuație în formă de virgule, semnele citării. Fr. guillemets, prin intermediul unui sing. nefolosit, ghilimea.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ghiliméle s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink