Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: ghioc (bot.) (substantiv masculin) , ghioc (zool.) (substantiv neutru)   
GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuințată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (=cochlea).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GHIÓC ~uri n. 1) Melc de mare cu cochilia ovală, albă și lucioasă. 2) Cochilia acestui melc folosită ca podoabă sau pentru ghicit. ◊ A da cu ~ul (sau a căuta (cuiva) în ~) a ghici cu ghiocul. /<lat. cloca
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GHIÓC s. (BOT.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglăvoc, floarea-florilor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GHIÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ghióc (-ci), s. m. – Scoică marină a moluștei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeața ei și pentru folosirea pe care i-o dau țigăncile ghicitoare, care pretind că află viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioacă. Lat. căvum „gaură”, al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenție expresivă, care ar fi apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca „coajă verde de nucă” (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca „țeastă” (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s. m. (scoică; floare, aișor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăța de coajă); ghioș, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronunțarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culorii comune, cît și folosirii lui ghiocel „scoică” (cf. Pușcariu, Diminutiv., 171); totuși, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, și Philippide, Principii, 38, de la lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc „coajă” (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, și Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – Cf. găoace, gaură, sgău.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)