Dex glas

GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

GLAS s. 1. cuvânt, grai, gură, voce, (livr.) verb, (pop.) limbă, (reg.) boace, (înv.) rost. (Încă nu i-am auzit ~ul.) 2. v. voce. 3. v. ciripit. 4. v. cânt. 5. v. canon.

GLAS s. v. cuvânt, știre, termen, veste, vorbă.

glas (glásuri), s. n. – 1. Cuvînt. – 2. Limbaj, cuvînt. – 3. (Înv.) Veste. – 4. (Înv.) Urare. – 5. Gamă la muzica orientală. – Megl. glas. Sl. glasŭ (Miklosich, Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 95), cf. bg. glas, ceh. hlas, pol. glos, rus. golos. – Der. glăsi, vb. (înv., a vorbi, a spune; înv., a cînta; Trans., a plînge, a se jelui), din sl. glasiti; glasnic, adj. (înv., faimos, celebru; înv., vocal); neglasnic, adj. (înv., consonant); glăsui, vb. (a vorbi, a rosti, a spune; a cînta, a plînge, a se jelui); glăsuitor, adj. (sonor); conglăsui, vb. (a vorbi în același timp; a coincide), format pe baza fr. consonner; conglăsuitor, adj. (conform).

glas s. n., pl. glásuri

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ răgușit. ◊ Într-un ~ toți deodată. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau în scris). A ridica ~ul a se răsti. A căpăta (sau a prinde) ~ a căpăta curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea să vorbească; b) a nu mai avea ce răspunde; a se da bătut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de păsări sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioară. /<sl. glasu