GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. (Depr.) Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GLOÁTĂ s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. v. buluc. 3. s. mulțime, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalâc. (Ce s-a strâns atâta ~?) 4. s. (depr.) adunătură, scursură, strânsură, șleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviți.) 5. s. (MIL., IST.) (înv.) holotă, tabără. (Pedestrimea rurală se numea în trecut și ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GLOÁTĂ s. v. colectivitate, masă, mulțime.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
gloátă (gloáte), s. f. – 1. Mulțime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunătură, plebe. – 4. (Înv.) Poliție locală, trupe de infanterie formate din țărani fără pregătire militară specială, a căror recrutare era decretată în cazuri de urgență. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołota › holotă, s. f. (Mold., înv., „mulțime”), și sb. glota „familie”. – Der. glotaș, s. m. (soldat din poliția locală; copil, prunc); îngloti, vb. (a aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a publica), înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
gloátă s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GLOÁTĂ ~e f. 1) Mulțime mare de oameni, strânși într-un loc, în dezordine. 2) Totalitate a oamenilor simpli; prostime. 3) (în Moldova și în Muntenia medievală) Ceată de pedestrași, formată din țărani. /<sl. glota
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink