Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a