GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; urmărire în fugă. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la goană = a goni; a fugări. ♦ Viteză mare cu care se deplasează un vehicul; grabă mare cu care se deplasează o ființă. 2. Vânătoare (cu gonaci și câini); haită. 3. (Rar) Prigoană, persecuție. 4. (Pop.) Împerechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GOÁNĂ s. 1. v. fugă. 2. fugă, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. hăituire. 5. haită. (O ~ organizată la vânat.) 6. v. montă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
goánă s. f., g.-d. art. goánei; pl. goáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GOÁNĂ ~e f. 1) Deplasare cu viteză mare; mers iute. ◊ A o lua la ~ a începe să fugă; a o rupe la fugă. A pune pe ~ (pe cineva) a alunga, a fugări pe cineva. 2) Plecare grabnică (și uneori pe furiș) dintr-un loc; fugă. 3) Urmărire insistentă și fără motiv, care cauzează neplăceri; prigoană; persecuție. ◊ A nu slăbi din ~ a urmări în permanență. 4) Vânătoare cu gonaci. 5) pop. Împerechere a vacii cu taurul. /Din a goni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink